Image

Lucrări de reparații curente și igenizare la Gara Mărășești, avizate de către Direcția Județeană pentru Cultură Vrancea

Direcția Județeană pentru Cultură Vrancea a avizat lucrări de reparații și igenizare la Gara Mărășești, monument istoric cod LMI VN-II-m-B-06518, după ce CNCF CFR SA – SRCF Galați a depus documentația prevăzută de lege pentru obținerea avizului specific prevăzut de Legea 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice. Continue reading

Advertisements
Image

Regulamentul evenimentului ”Mausolee pe bicicletă”, ediția a IV-a

1. Înscriere

Turul de ciclism ”Mausolee pe bicicletă” este de tip “Open”, înscrierea fiind permisă oricărui iubitor al valorilor culturale și de patrimoniu și al sportului şi/sau al mişcării în aer liber care respectă regulamentul propus de organizatori și doar dacă are vârsta de cel puțin 14 ani, potrivit prevederilor art. 70, alin. 2 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice [“(2) Pentru a conduce o bicicleta pe drumurile publice, conducătorul acesteia trebuie să aibă vârsta de cel puțin 14 ani.”]  Continue reading

Image

Amenda din dosarul ”Gara Odobești”, confirmată de instanță

Amenda în dosarul ”Gara Odobești” a fost confirmată de către Tribunalul Vrancea, hotărârea fiind definitivă. În data de 15.07.2016, urmare a controlului stării generale de conservare a monumentului istoric cod LMI VN-II-m-B-06530 – Gara Odobești, situat în oraș Odobești, str. Caporal Diea, nr. 15, județul Vrancea, agenții constatatori din cadrul Direcției Județene pentru Cultură Vrancea au aplicat proprietarului monumentului istoric – Compania Națională de Căi Ferate ”CFR ” SA, sucursala Galați – sancțiunea contravențională a amenzii în cuantum de 8.000 lei pentru neîndeplinirea obligațiilor de reabilitare și punere în valoare a monumentului istoric, potrivit Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice. Continue reading

Image

Cum a fost la ediția a III-a e evenimentului ”Noaptea muzeelor pe bicicletă”?

De ce “Noaptea muzeelor pe bicicletă”? De ce nu? Adică…să ne imaginăm câtă lume ar fi trecut pragul Casei Memoriale ”Al. Vlahuță” în Noaptea Muzeelor sau, de ce să nu contabilizăm, mai bine, numărul celor care au trecut pragul acesteia de la începutul anului? Nu ne-am risca…Indiferent de rezultat, entuziasmul participanților la ”Noaptea muzeelor pe bicicletă” nu îl poate egala nimic. Să vizitezi un astfel de loc după 30 de kilometri de pedalat și o diferență de nivel de aproximativ 300 m și cu o viteză medie destul de ridicată reprezintă în sine o provocare și, o dată ajuns la destinație, vezi deja lucrurile diferit. Așa s-a întâmplat și la cea de-a III-a ediție a evenimentului ”Noaptea muzeelor pe bicicletă”. Continue reading

Image

Regulament Noaptea Muzeelor pe bicicleta

Pentru un eveniment cât mai sigur pentru toți participanții înscriși, publicăm Regulamentul evenimentului ”Noaptea Muzeelor pe bicicletă”. De asemenea, mai jos, am atașat și Declarația de minor și Declarația de participant. Participanții sunt rugați să printeze câte un exemplar din documente, să le completeze și să vină cu ele pe data de 19 mai 2018 la Muzeul de Istorie, locul de unde se pleacă pe traseul propus la ”Noaptea Muzeelor pe bicicletă”. Facem acest lucru pentru a pedala cu toții în siguranță! Vă mulțumim pentru sprijin și cooperare!

”Noaptea muzeelor pe bicicleta” este susțint de brandul ”Ana are”, lantul de supermarketuri ”Paco” și ”Caspro Publicitate”. Evenimentul este consiliat tehnic de catre ”Magazinul cu biciclete”

Continue reading