100 de ani de eroism la Marasti

Primăria Răcoasa a semnat contractul de finanţare la proiectul care vizează amenajarea unui traseu tematic denumit „100 de ani de eroism la Mărăşti“. Proiectul a fost scos la licitaţie pe Serviciul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) şi are o valoare estimată de 150 de mii de lei, fără TVA. Proiectul constă în montarea unor panouri electronice de marcare/informare şi realizarea unui ghid turistic bilingv. Finanţarea este asigurată prin  Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR).

arcul de triumf-racoasa

Primarul comunei Răcoasa, Vladimir Păun, a declarat că PNDR şi Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală oferă posibilitatea Comunei Răcoasa să acceseze fonduri nerambursabile pentru marcare şi promovare turistică a traseului tematic „100 de ani de eroism la Mărăşti“, dar şi a obiectivelor turistice din zonă şi a tradiţiilor. „Dezvoltarea activităților turistice în zona Răcoasa-Mărăști va contribui la creşterea numărului de turiști în zonă și, implicit, va duce la creșterea veniturilor alternative, la creşterea atractivităţii zonei și a numărului de locuri de muncă din localitate. Investiţia în infrastructură la scară mică, respectiv dezvoltarea sistemelor de informare si promovare turistică, va duce la îmbunătățirea calității vieții în zona Răcoasa-Mărăști prin diversificarea economiei localităţii“, a afirmat primarul Vladimir Păun.

Obiectivele specifice ale proiectului vizează: crearea şi menţinerea locurilor de muncă prin activităţi de turism, în special pentru tineri şi femei; creşterea valorii adăugate în activităţi de turism; crearea, îmbunătăţirea şi diversificarea infrastructurii şi serviciilor turistice; creşterea numărului de turişti şi a duratei vizitelor. „Prin această investiţie vor putea fi promovate cultura  locală tradiţională şi patrimoniul cultural şi natural local. Se remarcă la nivelul judeţului numărul mare de unităţi administrativ teritoriale cu concentrare  mare  a  patrimoniului  construit  cu  valoare  culturală  de  interes naţional în toate oraşele, dar şi în marea majoritate a comunelor, printre care se numără şi comuna Răcoasa“, a mai spus primarul Vladimir Păun.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s